Acum cateva zile am terminat de citit o carte impresionanta: Black Box Thinking: The Surprising Truth About Success.
Am aflat intamplator despre ea citind pe Quora despre Abraham Wald si cum a rezolvat el, in al doilea razboi mondial problema armurii avioanelor americane, un exemplu de ceea se numeste "survivorship bias".
Vroiam mai multe detalii, nu ma asteptam insa ca in carte sa existe atatea lucruri interesante.
Lumea in care traim e cu adevarat interesanta cand ma gandesc ca am platit 1,99 euro pe o carte care m-a adus in contact cu o multime de idei de o practicalitate incredibila.
Cartea nu face nici mai mult nici mai putin decat sa explice importanta atitudinii in fata erorii si a greselilor.
Greseala, eroarea e o oportunitate iar cei care o vad asa au sansa sa invete si sa sa inteleaga mai bine lumea.
Eroarea e un mesaj, un semn care ne arata ca nu am inteles complet un anumit aspect lumii si ne ofera indicii vitale despre cum sa ne corectam modelul despre lume, strategiile si comportamentele noastre.
Esecul de a invata din erori a fost unul din cele mai mari obstacole in calea progresului.
Cu exemple din cele mai variate domenii ca aviatie, sanatate, justitie, antreprenoriat, Formula 1 sau personale ca David Beckman, Michael Jordan se construiesc argumentele despre avantajele dar si limitele invatarii din eroare.
Cartea trateaza subiectul foarte echilibrat, cu grija de a prezenta clar problemele si limitele solutiei. De ce oameni inteligenti aleg sa isi refuze sansa de a invata din eroare?
Ce anume ii face sa fie asa?
De ce se simt amenintati de eroare?
Mecanisme ca "cognitive dissonance", "confirmation bias", "narrative fallacy", "blame game", "randomized control trials" sunt aduse unul dupa altul in fata cititorului cu scopul de a explica mecanismele refuzului, capcanele in care putem cadea si cum sa le rezistam pentru a reusi sa invatam din greseli.
De fapt, practica e despre a exploata beneficiile invatarii din greseli in timp ce reducem costul lor.
Acelasi mecanism al selectie naturale, cu avantajele pe care le aduce, e replicat in diverse domenii pentru a maximiza efectele invatarii din greseli.
Autorul ne indeamna sa ne gandim la urmatoarele intrebari.
Dai gres in judecatile tale?
Ai vreodata acces la dovezi care arata unde s-au putea sa fi gresit?
Sunt deciziile tale contestate vreodata de date obiective?
Daca raspunsul la intrebarile de mai sus sunt 'nu' e aproape sigur ca nu inveti.
E foarte greu de rezumat cantitatea impresionanta de argumente in favoarea atitudinii pozitive cu privire la eroare, imbratisarea ei si transformarea in cunoastere asa ca va las sa cititi singuri cateva review-uri si va recomand sa cititi neaparat cartea http://www.goodreads.com/book/show/24611735-black-box-thinking
vineri, 7 octombrie 2016
marți, 24 septembrie 2013
Carl Sagan
The demon-haunted world: Science as a candle in the dark e o carte de citit si de recitit cu aceeasi placere ca si prima data.
Sagan ne vorbeste rabdator, exact cum au facut atati altii inaintea lui.
“Books, purchasable at low cost, permit us to interrogate the past with high accuracy; to tap the wisdom of our species; to understand the point of view of others, and not just those in power; to contemplate--with the best teachers--the insights, painfully extracted from Nature, of the greatest minds that ever were, drawn from the entire planet and from all of our history. They allow people long dead to talk inside our heads. Books can accompany us everywhere. Books are patient where we are slow to understand, allow us to go over the hard parts as many times as we wish, and are never critical of our lapses. Books are key to understanding the world and participating in a democratic society.”
Citate din carte
“If you’re only sceptical, then no new ideas make it through to you. You never learn anything. You become a crochety misanthrope convinced that nonsense is ruling the world. (There is, of course, much data to support you.) Since major discoveries in the borderlines of science are rare, experience will tend to confirm your grumpiness. But every now and then a new idea turns out to be on the mark, valid and wonderful. If you’re too resolutely and uncompromisingly sceptical, you’re going to miss (or resent) the transforming discoveries in science, and either way you will be obstructing understanding and progress. Mere scepticism is not enough.”
Sagan ne vorbeste rabdator, exact cum au facut atati altii inaintea lui.
“Books, purchasable at low cost, permit us to interrogate the past with high accuracy; to tap the wisdom of our species; to understand the point of view of others, and not just those in power; to contemplate--with the best teachers--the insights, painfully extracted from Nature, of the greatest minds that ever were, drawn from the entire planet and from all of our history. They allow people long dead to talk inside our heads. Books can accompany us everywhere. Books are patient where we are slow to understand, allow us to go over the hard parts as many times as we wish, and are never critical of our lapses. Books are key to understanding the world and participating in a democratic society.”
Citate din carte
“If you’re only sceptical, then no new ideas make it through to you. You never learn anything. You become a crochety misanthrope convinced that nonsense is ruling the world. (There is, of course, much data to support you.) Since major discoveries in the borderlines of science are rare, experience will tend to confirm your grumpiness. But every now and then a new idea turns out to be on the mark, valid and wonderful. If you’re too resolutely and uncompromisingly sceptical, you’re going to miss (or resent) the transforming discoveries in science, and either way you will be obstructing understanding and progress. Mere scepticism is not enough.”
joi, 12 septembrie 2013
Deci ce este, ceea ce faci Tu, cu aceasta salbatica si pretioasa viata a ta?
Titlul reprezinta finalul filmuletului de mai jos.
Diana Nyad e cea care a reusit saptamana trecuta, la 67 de ani si fara cusca de protectie sa inoate din Cuba in Florida, la a 5 incercare. Motivatia si claritatea motivelor sunt de invidiat si de urmat in descrierea pe care o face ea ultimei incercari ratate.
Starile pe care le descrie ea sunt din acelasi registru si exemplifica nivelul de fericire pe care il poate atinge un om cu o minte sclipitoare cand are ocazia sa stea de vorba cu ea.
http://www.ted.com/talks/lang/ro/diana_nyad_extreme_swimming_with_the_world_s_most_dangerous_jellyfish.html
Diana Nyad e cea care a reusit saptamana trecuta, la 67 de ani si fara cusca de protectie sa inoate din Cuba in Florida, la a 5 incercare. Motivatia si claritatea motivelor sunt de invidiat si de urmat in descrierea pe care o face ea ultimei incercari ratate.
Starile pe care le descrie ea sunt din acelasi registru si exemplifica nivelul de fericire pe care il poate atinge un om cu o minte sclipitoare cand are ocazia sa stea de vorba cu ea.
http://www.ted.com/talks/lang/ro/diana_nyad_extreme_swimming_with_the_world_s_most_dangerous_jellyfish.html
duminică, 14 iulie 2013
Succesul vine din talent plus perseverenta
Perseverenta face insa diferenta. Oportunitatea de a-ti exersa perseverenta la momentul propice competeaza restul de diferenta.
In Outliers, cartea lui Malcom Gladwell pe care o citesc acum am gasit niste informatii surprinzatoare. Nu vreau sa vorbesc despre subiectul cartii, anume ca mediul social/cultural cat si oportunitatea au ponderea majora in succesul in orice domeniu, despre cum geniul si perseverenta merg mana in mana insa perseverenta e cea care face diferenta si, poate surprinzator, geniul nu garanteaza succesul.
Ceea ce mi-a atras atentia e povestea emigrantilor evrei care au venit in America sfarsitului de secol XIX, inceput de secol XX si ai caror copii au reusit sa ajunga oameni de succes urmarind, urmand si aplicand exemplul de reusita al parintilor.
Acesti parinti pe care autorul ii da ca si exemple in carte, de exemplu familia Janklow, Floms, Borgenicht, Farkas au emigrat din Europa de Est si multi dintre ei din Bucuresti, Romania. Au plecat fiind mici afaceristi, unii cu legume/fructe, altii in domeniul textil si au reusit sa creeze adevarate super afaceri si sa isi educe copii intru-un mediu propice succeselor ulterioare prin munca si perseverenta.
Doua intrebari mi-au venit imediat in minte:
- era Romania la sfarsit de secol XIX inceput de secol XX o tara propice pentru afaceri, prietenoasa cu imigrantii?
- ce s-ar fi intamplat daca societatea de atunci ar fi reusit mai bine sa integreze si sa pastreze acei oameni?
Oportunitatea emigrarii si faptul ca prin munca sustinuta si entuziasta au reusit sa ofere copiilor lor un mediu propice pentru a intelege mai bine lumea si automat pentru succes ma face sa cred ca ar fi reusit acelasi lucru si in tarile lor de origine iar Romania de exemplu ar fi avut de castigat, pastrand proportiile, la fel de mult cum a avut America. E un gand naiv, stiu asta, contextul istoric e total diferit, America era tara imigrantilor si nu era o Europa inchistata in traditii si greu adaptabila insa cred ca oamenii fac diferenta si ei reusesc sa schimbe, chiar daca nu cu acelasi impact cu care au reusit sa schimbe sau mai exact sa construiasca America.
E de prisos sa spun ca va recomand cartea.
In Outliers, cartea lui Malcom Gladwell pe care o citesc acum am gasit niste informatii surprinzatoare. Nu vreau sa vorbesc despre subiectul cartii, anume ca mediul social/cultural cat si oportunitatea au ponderea majora in succesul in orice domeniu, despre cum geniul si perseverenta merg mana in mana insa perseverenta e cea care face diferenta si, poate surprinzator, geniul nu garanteaza succesul.
Ceea ce mi-a atras atentia e povestea emigrantilor evrei care au venit in America sfarsitului de secol XIX, inceput de secol XX si ai caror copii au reusit sa ajunga oameni de succes urmarind, urmand si aplicand exemplul de reusita al parintilor.
Acesti parinti pe care autorul ii da ca si exemple in carte, de exemplu familia Janklow, Floms, Borgenicht, Farkas au emigrat din Europa de Est si multi dintre ei din Bucuresti, Romania. Au plecat fiind mici afaceristi, unii cu legume/fructe, altii in domeniul textil si au reusit sa creeze adevarate super afaceri si sa isi educe copii intru-un mediu propice succeselor ulterioare prin munca si perseverenta.
Doua intrebari mi-au venit imediat in minte:
- era Romania la sfarsit de secol XIX inceput de secol XX o tara propice pentru afaceri, prietenoasa cu imigrantii?
- ce s-ar fi intamplat daca societatea de atunci ar fi reusit mai bine sa integreze si sa pastreze acei oameni?
Oportunitatea emigrarii si faptul ca prin munca sustinuta si entuziasta au reusit sa ofere copiilor lor un mediu propice pentru a intelege mai bine lumea si automat pentru succes ma face sa cred ca ar fi reusit acelasi lucru si in tarile lor de origine iar Romania de exemplu ar fi avut de castigat, pastrand proportiile, la fel de mult cum a avut America. E un gand naiv, stiu asta, contextul istoric e total diferit, America era tara imigrantilor si nu era o Europa inchistata in traditii si greu adaptabila insa cred ca oamenii fac diferenta si ei reusesc sa schimbe, chiar daca nu cu acelasi impact cu care au reusit sa schimbe sau mai exact sa construiasca America.
E de prisos sa spun ca va recomand cartea.
luni, 17 iunie 2013
Sometimes you just do things
Scott Jurek e un om care alearga si ca sa va convingeti aruncati un ochi aici.
Eat and run e povestea lui, va recomand sa o cititi ca sa va faceti o idee despre performantele monumentale realizate iar ca sa fie si mai impresionant, cu alimentatie vegana.
E greu de spus ceva fara frica de a omite parti importante din carte insa trebuie sa spun ca Scott reuseste sa isi deschida sufletul in fata cititorilor. Pentru ca incercarea e atat fizica cat mai ales spirituala, Scott reuseste sa gaseasca resursele de care are nevoie si descrie cu acuratete cautarile lui. Poti simti in carte cum incearca sa inteleaga ce experiente l-au influetat, care carte i-a deschis o anumita perspectiva si curiozitate, care situatie l-a invatat ceva nou, cum l-a invatat, cat de mult a inteles? Sunt multe intrebari asemanatoare cu ceea se intreaba fiecare dintre noi.
Reuseste aparent fara efort sa te faca sa traiesti alaturi de el experientele prin care a trecut, te face sa intelegi foarte bine dilemele pe care le-a avut si cum a razbit, intrebarile pe care si le-a pus, raspunsul aruncat de tatal lui la o intrebare si care apoi l-a urmarit si motivat intreaga viata "Sometimes you just do things.".
La finalul fiecarui capitol incearca sa ne rasfete cu o reteta vegana, cu un sfat, sau ambele.
Cartea e o delectare nu doar pentru cei interesati de alergare ci pentru oricine care savureaza povesti de viata.
Eat and run e povestea lui, va recomand sa o cititi ca sa va faceti o idee despre performantele monumentale realizate iar ca sa fie si mai impresionant, cu alimentatie vegana.
E greu de spus ceva fara frica de a omite parti importante din carte insa trebuie sa spun ca Scott reuseste sa isi deschida sufletul in fata cititorilor. Pentru ca incercarea e atat fizica cat mai ales spirituala, Scott reuseste sa gaseasca resursele de care are nevoie si descrie cu acuratete cautarile lui. Poti simti in carte cum incearca sa inteleaga ce experiente l-au influetat, care carte i-a deschis o anumita perspectiva si curiozitate, care situatie l-a invatat ceva nou, cum l-a invatat, cat de mult a inteles? Sunt multe intrebari asemanatoare cu ceea se intreaba fiecare dintre noi.
Reuseste aparent fara efort sa te faca sa traiesti alaturi de el experientele prin care a trecut, te face sa intelegi foarte bine dilemele pe care le-a avut si cum a razbit, intrebarile pe care si le-a pus, raspunsul aruncat de tatal lui la o intrebare si care apoi l-a urmarit si motivat intreaga viata "Sometimes you just do things.".
La finalul fiecarui capitol incearca sa ne rasfete cu o reteta vegana, cu un sfat, sau ambele.
Cartea e o delectare nu doar pentru cei interesati de alergare ci pentru oricine care savureaza povesti de viata.
marți, 28 mai 2013
Oameni care alearga. Born to run
78 de km e distanta de la Resita la Lescovita si distanta asta mi s-a parut o imensitate cand eram mic. Aveam poate 12 ani cand am auzit despre un consatean, copil dar mai in varsta decat mine, care venise cu bicicleta la sat. A pedalat 78 km si mie mi s-a parut aproape imposibil, credeam ca incearca sa ma minta cel care povestea. Apoi mi-a mai zis si de altii care au venit pe jos, bineinteles ca nu l-am crezut. Nu imi ieseau calculele. Nu mergeam cu bicicleta mai mult de 20km si mi se parea imens de mult!
Bunicul meu povestea ca ei mergeau la targ, la Oravita pe jos, plecau devreme, dormeau pe camp si dupa inca o zi, dimineata erau acolo cu ce aveau de vandut.
Asta a fost de mult, cand am ajuns pe la 20 de ani un prieten a plecat cu bicicleta si cortul la mare, a facut popasuri si vreo 7 zile pe drum pentru 7-800km. Iarasi mi s-a parut greu de crezut ca o va face mai ales ca incepusera sa existe tot mai multe masini.
Mi-am adus aminte de toate asta cand citeam cartea Born to run a lui Christopher McDougall, carte in care el descrie o lume total necunoscuta mie incat la inceput credeam ca e o opera de semi-fictiune. Spre surprinderea mea, totul e real.
Exista oameni care alearga cu adevarat, adica alearga mult si lin. Nu repede, ci mult. Poate nu e nou pentru altii, dar eu nu credeam ca exista oameni care pot alerga 100 de mile si asta in 15 ore si ceva. Mai mult, se alearga si mai multe mile, chiar si 300 de mile, insa fascinant este ca ultramaratonistii concureaza cu ei si cu altii ca ei in conditiile cele mai dure. Badwater Ultramaraton, Western States 100, Leadville Trail 100 sunt doar cateva ultramaratoane despre care va invit sa cititi.
Sa alergi 135 de mile in Death Valley, in iulie-august cand e caldura mai mare, cu 50 de grade la umbra e ceva greu de crezut. Sigur nu e pentru oricine dar e admirabil!
E o cale de autocunoastere atat fizica cat si psihica si spirituala. Nu stim de ce resurse dispunem pana cand nu avem nevoie de ele. Nu stim de ce suntem in stare decat in momentul in care a fii in stare e singura optiune.
Si daca era ceva si mai greu de crezut e ca un trib in Mexic, Tarahumara, fac asta de cand se stiu ei. Alearga ca mod de viata, in fiecare zi distante incredibile.
Cartea e extraordinar de buna si o recomand tuturor celor interesati de lucruri noi si poate incredibile.
Pana sa citesc Born to run consideram ca Ironman e cel mai dur si admirabil concurs pentru oameni. Nu spun ca nu e dar cel putin acum stiu si de altele. Continui cautarea cu "Eat and run" a lui Scott Jurek si va tin la curent.
P.S. Cristopher Mcdougall Are we born to run?
Bunicul meu povestea ca ei mergeau la targ, la Oravita pe jos, plecau devreme, dormeau pe camp si dupa inca o zi, dimineata erau acolo cu ce aveau de vandut.
Asta a fost de mult, cand am ajuns pe la 20 de ani un prieten a plecat cu bicicleta si cortul la mare, a facut popasuri si vreo 7 zile pe drum pentru 7-800km. Iarasi mi s-a parut greu de crezut ca o va face mai ales ca incepusera sa existe tot mai multe masini.
Mi-am adus aminte de toate asta cand citeam cartea Born to run a lui Christopher McDougall, carte in care el descrie o lume total necunoscuta mie incat la inceput credeam ca e o opera de semi-fictiune. Spre surprinderea mea, totul e real.
Exista oameni care alearga cu adevarat, adica alearga mult si lin. Nu repede, ci mult. Poate nu e nou pentru altii, dar eu nu credeam ca exista oameni care pot alerga 100 de mile si asta in 15 ore si ceva. Mai mult, se alearga si mai multe mile, chiar si 300 de mile, insa fascinant este ca ultramaratonistii concureaza cu ei si cu altii ca ei in conditiile cele mai dure. Badwater Ultramaraton, Western States 100, Leadville Trail 100 sunt doar cateva ultramaratoane despre care va invit sa cititi.
Sa alergi 135 de mile in Death Valley, in iulie-august cand e caldura mai mare, cu 50 de grade la umbra e ceva greu de crezut. Sigur nu e pentru oricine dar e admirabil!
E o cale de autocunoastere atat fizica cat si psihica si spirituala. Nu stim de ce resurse dispunem pana cand nu avem nevoie de ele. Nu stim de ce suntem in stare decat in momentul in care a fii in stare e singura optiune.
Si daca era ceva si mai greu de crezut e ca un trib in Mexic, Tarahumara, fac asta de cand se stiu ei. Alearga ca mod de viata, in fiecare zi distante incredibile.
Cartea e extraordinar de buna si o recomand tuturor celor interesati de lucruri noi si poate incredibile.
Pana sa citesc Born to run consideram ca Ironman e cel mai dur si admirabil concurs pentru oameni. Nu spun ca nu e dar cel putin acum stiu si de altele. Continui cautarea cu "Eat and run" a lui Scott Jurek si va tin la curent.
P.S. Cristopher Mcdougall Are we born to run?
duminică, 21 aprilie 2013
You either have results or you have a story
"You either have results or you have a story"
Link-ul de mai jos este edificator pentru cei care, ca si mine, cauta o explicatie cat de cat clara pentru motivele care ne retin din a face, din a actiona. Trebuie sa ne provocam constant si sa actionam, pentru a invata din actiune, pentru a ne obisnui cu frica de esec iar etalonul nu e reusita in orice ne propunem ci asimilarea procesului, cunoasterea ca te poti confrunta cu frica si faptul ca simti progresul.
Anul acesta e al 3-lea de cand alerg, alergarea care nu mi-a placut toata viata mea, decat sa alerg cu mingea, alergarea incepe aproape intotdeauna cu o lipsa de chef si se termina cu o satisfactie imensa. Prin actiune tot mai bine dozata si constanta am ajuns sa imi placa sa alerg si beneficiez nu doar de avantajele fizice ci si psihice, vad o claritate a motivelor si am un exemplu care ma ajuta in alte incercari.
Stilul plin de patos nemoderat al autorului m-a facut sceptic la inceput dar daca ii rezistati mesajul e foarte clar: actiune!
Succes tuturor!
http://www.youtube.com/watch?v=eqoP9tHg3hA
Link-ul de mai jos este edificator pentru cei care, ca si mine, cauta o explicatie cat de cat clara pentru motivele care ne retin din a face, din a actiona. Trebuie sa ne provocam constant si sa actionam, pentru a invata din actiune, pentru a ne obisnui cu frica de esec iar etalonul nu e reusita in orice ne propunem ci asimilarea procesului, cunoasterea ca te poti confrunta cu frica si faptul ca simti progresul.
Anul acesta e al 3-lea de cand alerg, alergarea care nu mi-a placut toata viata mea, decat sa alerg cu mingea, alergarea incepe aproape intotdeauna cu o lipsa de chef si se termina cu o satisfactie imensa. Prin actiune tot mai bine dozata si constanta am ajuns sa imi placa sa alerg si beneficiez nu doar de avantajele fizice ci si psihice, vad o claritate a motivelor si am un exemplu care ma ajuta in alte incercari.
Stilul plin de patos nemoderat al autorului m-a facut sceptic la inceput dar daca ii rezistati mesajul e foarte clar: actiune!
Succes tuturor!
http://www.youtube.com/watch?v=eqoP9tHg3hA
Abonați-vă la:
Postări (Atom)